Conjunctura

DE RAZVAN ELISEI (CIOCAT)

"M-am intalnit ieri cu un bun prieten din copilarie cu care nu ma mai vazusem de mult timp. Am povestit de una de alta, de vietile noastre si de ale altor prieteni. Ma asteptam ca intalnirea cu el sa ma bucure si sa-mi mai umple din goluri, dar in schimb, am ramas cu un gust amar. Am ramas cu o accentuare a sentimentului de nedreptate pe care il simt in ultima vreme din ce in ce mai des.

Dar mai bine va povestesc. Tipul asta era un rebel de cand era mic. Mi-aduc aminte ca in prima zi de gradinita rasturnase biblioteca aceea mare cat un perete. Ridica fustele fetelor, se certa cu educatoarea si facea multe alte chestii care ii aduceau doua sau chiar trei buline negre pe zi. Sirul de “pozne” a continuat si mai tarziu, adaptandu-se varstei si vremurilor. In scoala generala nu putea lua premiul intai din cauza notelor de la purtare, care erau predominant 4 sau 5. In gimnaziu a fost exmatriculat de vreo doua ori, o data din cauza unei petitii catre inspectoratul scolar in care scrisese toate nedreptatile pe care le savarseau profesorii fata de noi (batai, remarci jignitoare, confiscarea anumitor obiecte). Nu era nicodata luat in excursiile clasei si nu era cooptat in nicio activitate de grup, profesorii refuzand uneori sa intre la ore daca era si el prezent. Mie mi se parea foarte cool ceea ce facea el, bineinteles eu neavand curajul sa fac asa ceva. Apoi, la examenul de admitere, a fost primul, cu cea mai mare medie (desi parintii lui au fost nemultumiti de unele dintre note). Liceul a continuat cu acelasi tumult din perioadele anterioare. Singura schimbare era ca intrase intr-o gasca de punkisti, impreuna cu care savarsea si mai multe acte neacceptate de catre societate. Oricum, toate aceste fapte ale lui nu ramaneau nepedepsite acasa. Copilaria lui a fost dominata de un tata care il agresa fizic in diferite feluri, dar mai ales psihic. De multe ori avea vanatai pe picioare sau pe maini in ziua urmatoare unei fapte necorespunzatoare savarsite. Mama lui era genul de mama comuna, care asista neputincioasa la distrugerea personalitatii si integritatii psihice a copilului ei de catre sot. Acest conglomerat familial l-a determinat in cele din urma sa aleaga calea sinuciderii, de doua ori. De fiecare data a fost salvat, dar semnalele de alarma trase de el prin aceste gesturi extreme, nu au ajuns nicaieri. Familia il trata in continuare ca pe o rusine.

Era foarte fericit cand intrase la Facultatea de Arte, la Iasi, dupa un an de munca si pregatiri. Anul intai a fost anul in care m-am departat foarte mult de el. Incepuse sa umble cu tot felul de persoane dubioase si baga in el tot felul de substante care ii faceau creierii praf. La un moment dat auzisem chiar, ca avea o relatie cu mama unui prieten la care locuia in gazda. Prietenul acela al lui ajunsese la puscarie un an mai tarziu, pentru o talharie, sau ceva. In fine... Cam de atunci nu prea mai stiu mare lucru de el. De aceea emotia intalnirii cu el a fost atat de mare.

Nu credeam vreodata ca ma voi intalni cu el in Piata Romana, in Bucuresti. Am avut o tresarire cand l-am vazut. O curiozitate brusca m-a napadit. Ardeam de nerabdare sa aflu ce a mai facut. Viata mea comuna si obisnuita avea o nevoie accerba de completare cu faptele unui om rebel, iesit din tipare. Spream sa-mi povesteasca ce proteste a mai pus la cale, ce nebunii a mai facut. Artistul nebun, neinteles, pe care il admiram uneori pentru curajul sau de a fi sincer in orice situatie, era acum in fata mea dupa mult timp, gata sa-mi dezvaluie ultimele sale aventuri. Eram gata sa acaparez tumultul vietii lui. Ceea ce mi-a povestit, insa, m-a lasat in aer. In locul acelor fapte rebele, revolutionare, iesite din orice tipar, am asistat la o insiruire de evenimente care semanau izbitor cu cele din viata mea de zi cu zi. Stateam brusc in fata unui om cu rate la banci, cu un loc de munca unde avea deaface cu tot felul de incompetenti si pe care il dispretuia, cu o relatie sentimentala semiesuata, cu masina pe care o tot ducea prin serviceuri si pe care nu mai reusea sa o repare. Stateam in fata unui om ale carui teluri erau sa-si poata plati chiria in luna urmatoare. Un om care spera sa aiba bani de ceva cadouri si de benzina pana acasa la noi, la Bacau. Cea mai mare realizare a lui era ca reusise sa-si cumpre cauciucuri de iarna....

Dupa intalnirea cu el simteam cum ceva foarte greu ma apasa pe crestet. Simteam ca speranta mea – ca intr-o zi voi reusi sa-mi depasesc conditia comuna in care ma zbat de ceva ani, era calcata in picoare. Un plans mut izvora undeva inauntrul meu. Acest om care mi-a dominat multi ani visurile, acest om despre care credeam tot timpul ca sigur a ajuns undeva unde eu nu voi putea ajunge, ca sigur picteaza gol prin vreun atelier si da cu tifla lumii din jur, mi-a naruit toate sperantele cum ca ar exista viata dincolo de conditia comuna. Eroul meu era mort, luat in sclavie de aceeasi societate care ma sclavagea si pe mine. Simteam o durere muta, dar nu pentru el, ci pentru mine, pentru faptul ca acum eram aproape sigur ca nu voi putea evada din “comun”, din “obisnuit”. Simt ca o mare nedreptate s-a savarsit. O nedreptate pe care, fiind un om comun ce sunt, nu voi avea curajul sa incerc macar sa o indrept. Gasesc imediat un vinovat pentru ceea ce simt. Il izolez si vi-l arat voua cu degetul. Conjunctura..."

Puiul de I Al. Bratescu Voinesti (versiunea politica)

Intr-o iarna, o bibilica rosie care venea de departe, tocmai din republica socialista Romania, s-a lasat din zbor in Piata Universitatii din Bucuresti, cu gandul ca poate gaseste un loc sa-si faca cuib. S-a apucat de lucru si dupa ce a dat ordine sa fie impuscate cateva sute de golani care faceau galagie si care se apropiau periculos de cuibul sau, s-a pus pe clocit. Toate pareau bune si frumoase, dar nu lunga i-a fost linistea ca se pomeneste iar cu niste vandali care ii pun in pericol cuibul construit cu atata truda. Aranjeaza la repezeala cu o colonie de gandaci sa ii rezolve pe vandali si sa readuca pacea, pentru ca ea sa-si poata vedea linistita de clocit.

Dupa ceva timp, in care nimeni nu i-a mai tulburat echilibrul, ce sa vezi? I-au iesit niste pui draguti, dar nu golasi ca aceia obisnuiti, ci burdusiti cu fabrici privatizate pe doi lei, functii publice si resurse cadorisite de la stat. De cate ori bibilica prindea cate o regie sau companie de stat neprivatizata, cum o lua in ciocul sau, o faramita in bucatele mici si ei, pic! pic! pic! cu cioculetele lor, o inghiteau numaidecat. Si erau cuminti si ascultatori si se plimbau numai primprejurul mamei lor, iar cand ea ii striga,se gramadeau repede langa ea.

Au trecut anii, puii au crescut mari, au facut la randul lor alti puisori, dar nu din aia golasi ci tot din aceia burdusiti cu acareturi din domeniul public. Bibilica era batrana, dar inca puternica. Nu mai putea totusi face fata vietii agitate de conducatoare, asa ca l-a pus in locul ei pe cel mai prostanac dintre pui, ca sa-l poata manipula ea din umbra. Si uite-asa viata isi urma cursul ei linear, ascendent pentru unii, descendent pentru altii (care nu se aveau bine cu bibilica). Ce mai incoace si-ncolo, pentru bibilica si familia ei era bine.

Dupa o vreme, veni timpul secerisului de voturi pentru presedintie. Bibilica, retrasa fiind din viata politica il dorea sef in locul ei, pe puiul cel mare, cel mai destept si mai frumos. Ca de obicei, totul mergea ca pe roate, numai ca la un moment dat, un matelot turmentat ratacit pe tarm, il prinse sub caciula sa pe puiul cel mare al bibilicai. Ce frica a tras cand s-a simtit strans in palma matelotului, numai el si cu mama bibilica au stiut. Ii batea inima ca ceasul cel din urma. Noroc cu niste boieri destoinici care au staruit cu rugaminti la matelot sa-l slobozeasca pe fiul bibilicii. Acestia erau niste boieri procopsiti peste noapte, ce fusesera ajutati de bibilica sa creasca mari, puternici si mai ales bogati. Erau stapani peste mari si tari, peste cele vazute, dar si peste cele auzite. Toate miristile cele bogate (in petrol si energeie) erau ale lor. La rugamintile acestora, matelotul s-a induplecat sa-l lase in pace pe puiul bibilicai, dar cu o conditie - sa fie el sef. Zis si facut. Oricum, de la aceasta patanie, matelotul, boierii si bibilica cu toata familia ei, devenisera prieteni, si pana la urma, au fost impreuna sefi peste mari si tari.

Apropiindu-se insa, un nou seceris, matelotul incepu sa fie ros de ganduri. El voia sa fie singur sef, nu sa imparta puterea cu bibilica batrana. Intr-o dimineata, isi lua cainele de vanatoare si pusca, si pleca sa rezolve problema care nu-i dadea pace. Voia sa o gaseasca pe bibilica si pe puii ei si sa le faca felul. Asadar, intr-o dupa-amiaza de toamna, pe cand puii se jucau frumos cu tot felul de fabricute si regii de stat in miriste imprejurul prepelitei, aud o masina a SPP venind si oprindu-se in drumeagul de pe marginea lastarului. Au ridicat toti in sus capetele cu ochisorii incercanati de uischi cu red bull si ascultau.

Se auzeau latraturi de caini de vanatoare, zgomote de arme si voci de oameni. Puii n-au priceput; dar bibilica, fiind trecuta prin valtoarea vietii, a ramas incremenita. Scaparea lor era in lastarul de la Cotroceni, dar tocmai dintr-acolo venea vanatorul. Dupa o clipa de gandire, i-a poruncit fiului sau prostanac sa iasa in fata si sa-l infrunte pe matelot, cata vreme ea se duce sa se intalneasca cu boierii ca sa-si uneasca fortele si sa-l elimine pe matelot pentru totdeauna. Zis si facut. Puiul prostanac a iesit sa lupte cu matelotul, iar bibilica si-a pus in aplicare planul miselesc. Au starnit boierii intreaga suflare, cu vuiete si tunete impotriva matelotului. Cand acesta cadea jos, nu-l lasau sa se ridice, ci-l loveau iar si iar cu pumnul in gura si in plex. Se parea sortii se vor inclina din nou pentru bibilica si familia ei. Matelotul parea infrant, boierii pareau a triumfa din nou. Puterea lor vestita isi confirma faima.

Numai ca intr-o seara, se intampla ceva neasteptat, ceva de neconceput pentru biblica rosie. In ultima lupta a puiului prostanac cu matelotul, odrasla bibilicai parea ca il va infrange pe mariner care izbucnise deja in lacrimi. Fara a prinde nimeni de veste, cel mai mare si mai mare dintre boieri, il chema pe puiul bibilicai la palatul sau de clestar si-l injunghie direct in inima. Il lovi atat de tare, incat puiul se facu livid la fata, si incepu a se balbai ca o masina de treierat careia i-au sarit suruburile. Matelotul, surpins si el de acest avantaj, avu totusi timp sa-i mai dea lovitura finala prostanacului pui.

Trecu si vremea secerisului si matelotul deveni iar sef. Boierii o duceau si ei bine dupa ce, intre timp, se impacasera cu jupanul matelot. Bibilica era ascunsa in cuibul sau si nu mai indraznea sa iasa la lumina zilei dupa socul psihologic pe care il suferise. De undeva din departare, se mai auzea, inca, glasul pierdut al puiului prostanac, ce tragea sa moara. Nu ma lasati! Nu ma lasati!

Vantul bate, dar mai si razbate..

Vadim e ireal. E ireal de ipocrit. E un demagog inimaginabil. Eu nu spun ca nu erai obligat pe vremuri sa faci si lucruri pe care nu voiai sa le faci. Dar daca le-ai facut atunci, acum taci. Ia-ti o casa la tara, pune flori si ceapa, scrie carti, picteaza si stai tranquillo. Nu arata cu degetul comunistii si mafiotii, cand stii ca tu esti unul dintre cei mai mari comunisti si mafioti. See for yourselves:

Iliescu nu a lovit un copil cu pumnul in figura. El a chemat minerii

Basescu e departe de a fi o idee buna pentru functia de presedinte. Poate niciunul dintre cei care au candidat nu era aproape de ideea de presedinte de tara. Eu unul, am votat cu Remus Cernea. Macar el avea un program ecologist pt. viitor - natura fiind total ignorata in mintea (ingusta) a romanilor. Vom ajunge sa traim intre gunoaie, caini vagabonzi si turnuri de otel si sticla. In fine...

Cu toate ca Basescu e o idee proasta, il voi vota. Pesedistii sunt nevotabili, dpvd meu. Iata si de ce: