Conjunctura

DE RAZVAN ELISEI (CIOCAT)

"M-am intalnit ieri cu un bun prieten din copilarie cu care nu ma mai vazusem de mult timp. Am povestit de una de alta, de vietile noastre si de ale altor prieteni. Ma asteptam ca intalnirea cu el sa ma bucure si sa-mi mai umple din goluri, dar in schimb, am ramas cu un gust amar. Am ramas cu o accentuare a sentimentului de nedreptate pe care il simt in ultima vreme din ce in ce mai des.

Dar mai bine va povestesc. Tipul asta era un rebel de cand era mic. Mi-aduc aminte ca in prima zi de gradinita rasturnase biblioteca aceea mare cat un perete. Ridica fustele fetelor, se certa cu educatoarea si facea multe alte chestii care ii aduceau doua sau chiar trei buline negre pe zi. Sirul de “pozne” a continuat si mai tarziu, adaptandu-se varstei si vremurilor. In scoala generala nu putea lua premiul intai din cauza notelor de la purtare, care erau predominant 4 sau 5. In gimnaziu a fost exmatriculat de vreo doua ori, o data din cauza unei petitii catre inspectoratul scolar in care scrisese toate nedreptatile pe care le savarseau profesorii fata de noi (batai, remarci jignitoare, confiscarea anumitor obiecte). Nu era nicodata luat in excursiile clasei si nu era cooptat in nicio activitate de grup, profesorii refuzand uneori sa intre la ore daca era si el prezent. Mie mi se parea foarte cool ceea ce facea el, bineinteles eu neavand curajul sa fac asa ceva. Apoi, la examenul de admitere, a fost primul, cu cea mai mare medie (desi parintii lui au fost nemultumiti de unele dintre note). Liceul a continuat cu acelasi tumult din perioadele anterioare. Singura schimbare era ca intrase intr-o gasca de punkisti, impreuna cu care savarsea si mai multe acte neacceptate de catre societate. Oricum, toate aceste fapte ale lui nu ramaneau nepedepsite acasa. Copilaria lui a fost dominata de un tata care il agresa fizic in diferite feluri, dar mai ales psihic. De multe ori avea vanatai pe picioare sau pe maini in ziua urmatoare unei fapte necorespunzatoare savarsite. Mama lui era genul de mama comuna, care asista neputincioasa la distrugerea personalitatii si integritatii psihice a copilului ei de catre sot. Acest conglomerat familial l-a determinat in cele din urma sa aleaga calea sinuciderii, de doua ori. De fiecare data a fost salvat, dar semnalele de alarma trase de el prin aceste gesturi extreme, nu au ajuns nicaieri. Familia il trata in continuare ca pe o rusine.

Era foarte fericit cand intrase la Facultatea de Arte, la Iasi, dupa un an de munca si pregatiri. Anul intai a fost anul in care m-am departat foarte mult de el. Incepuse sa umble cu tot felul de persoane dubioase si baga in el tot felul de substante care ii faceau creierii praf. La un moment dat auzisem chiar, ca avea o relatie cu mama unui prieten la care locuia in gazda. Prietenul acela al lui ajunsese la puscarie un an mai tarziu, pentru o talharie, sau ceva. In fine... Cam de atunci nu prea mai stiu mare lucru de el. De aceea emotia intalnirii cu el a fost atat de mare.

Nu credeam vreodata ca ma voi intalni cu el in Piata Romana, in Bucuresti. Am avut o tresarire cand l-am vazut. O curiozitate brusca m-a napadit. Ardeam de nerabdare sa aflu ce a mai facut. Viata mea comuna si obisnuita avea o nevoie accerba de completare cu faptele unui om rebel, iesit din tipare. Spream sa-mi povesteasca ce proteste a mai pus la cale, ce nebunii a mai facut. Artistul nebun, neinteles, pe care il admiram uneori pentru curajul sau de a fi sincer in orice situatie, era acum in fata mea dupa mult timp, gata sa-mi dezvaluie ultimele sale aventuri. Eram gata sa acaparez tumultul vietii lui. Ceea ce mi-a povestit, insa, m-a lasat in aer. In locul acelor fapte rebele, revolutionare, iesite din orice tipar, am asistat la o insiruire de evenimente care semanau izbitor cu cele din viata mea de zi cu zi. Stateam brusc in fata unui om cu rate la banci, cu un loc de munca unde avea deaface cu tot felul de incompetenti si pe care il dispretuia, cu o relatie sentimentala semiesuata, cu masina pe care o tot ducea prin serviceuri si pe care nu mai reusea sa o repare. Stateam in fata unui om ale carui teluri erau sa-si poata plati chiria in luna urmatoare. Un om care spera sa aiba bani de ceva cadouri si de benzina pana acasa la noi, la Bacau. Cea mai mare realizare a lui era ca reusise sa-si cumpre cauciucuri de iarna....

Dupa intalnirea cu el simteam cum ceva foarte greu ma apasa pe crestet. Simteam ca speranta mea – ca intr-o zi voi reusi sa-mi depasesc conditia comuna in care ma zbat de ceva ani, era calcata in picoare. Un plans mut izvora undeva inauntrul meu. Acest om care mi-a dominat multi ani visurile, acest om despre care credeam tot timpul ca sigur a ajuns undeva unde eu nu voi putea ajunge, ca sigur picteaza gol prin vreun atelier si da cu tifla lumii din jur, mi-a naruit toate sperantele cum ca ar exista viata dincolo de conditia comuna. Eroul meu era mort, luat in sclavie de aceeasi societate care ma sclavagea si pe mine. Simteam o durere muta, dar nu pentru el, ci pentru mine, pentru faptul ca acum eram aproape sigur ca nu voi putea evada din “comun”, din “obisnuit”. Simt ca o mare nedreptate s-a savarsit. O nedreptate pe care, fiind un om comun ce sunt, nu voi avea curajul sa incerc macar sa o indrept. Gasesc imediat un vinovat pentru ceea ce simt. Il izolez si vi-l arat voua cu degetul. Conjunctura..."

Puiul de I Al. Bratescu Voinesti (versiunea politica)

Intr-o iarna, o bibilica rosie care venea de departe, tocmai din republica socialista Romania, s-a lasat din zbor in Piata Universitatii din Bucuresti, cu gandul ca poate gaseste un loc sa-si faca cuib. S-a apucat de lucru si dupa ce a dat ordine sa fie impuscate cateva sute de golani care faceau galagie si care se apropiau periculos de cuibul sau, s-a pus pe clocit. Toate pareau bune si frumoase, dar nu lunga i-a fost linistea ca se pomeneste iar cu niste vandali care ii pun in pericol cuibul construit cu atata truda. Aranjeaza la repezeala cu o colonie de gandaci sa ii rezolve pe vandali si sa readuca pacea, pentru ca ea sa-si poata vedea linistita de clocit.

Dupa ceva timp, in care nimeni nu i-a mai tulburat echilibrul, ce sa vezi? I-au iesit niste pui draguti, dar nu golasi ca aceia obisnuiti, ci burdusiti cu fabrici privatizate pe doi lei, functii publice si resurse cadorisite de la stat. De cate ori bibilica prindea cate o regie sau companie de stat neprivatizata, cum o lua in ciocul sau, o faramita in bucatele mici si ei, pic! pic! pic! cu cioculetele lor, o inghiteau numaidecat. Si erau cuminti si ascultatori si se plimbau numai primprejurul mamei lor, iar cand ea ii striga,se gramadeau repede langa ea.

Au trecut anii, puii au crescut mari, au facut la randul lor alti puisori, dar nu din aia golasi ci tot din aceia burdusiti cu acareturi din domeniul public. Bibilica era batrana, dar inca puternica. Nu mai putea totusi face fata vietii agitate de conducatoare, asa ca l-a pus in locul ei pe cel mai prostanac dintre pui, ca sa-l poata manipula ea din umbra. Si uite-asa viata isi urma cursul ei linear, ascendent pentru unii, descendent pentru altii (care nu se aveau bine cu bibilica). Ce mai incoace si-ncolo, pentru bibilica si familia ei era bine.

Dupa o vreme, veni timpul secerisului de voturi pentru presedintie. Bibilica, retrasa fiind din viata politica il dorea sef in locul ei, pe puiul cel mare, cel mai destept si mai frumos. Ca de obicei, totul mergea ca pe roate, numai ca la un moment dat, un matelot turmentat ratacit pe tarm, il prinse sub caciula sa pe puiul cel mare al bibilicai. Ce frica a tras cand s-a simtit strans in palma matelotului, numai el si cu mama bibilica au stiut. Ii batea inima ca ceasul cel din urma. Noroc cu niste boieri destoinici care au staruit cu rugaminti la matelot sa-l slobozeasca pe fiul bibilicii. Acestia erau niste boieri procopsiti peste noapte, ce fusesera ajutati de bibilica sa creasca mari, puternici si mai ales bogati. Erau stapani peste mari si tari, peste cele vazute, dar si peste cele auzite. Toate miristile cele bogate (in petrol si energeie) erau ale lor. La rugamintile acestora, matelotul s-a induplecat sa-l lase in pace pe puiul bibilicai, dar cu o conditie - sa fie el sef. Zis si facut. Oricum, de la aceasta patanie, matelotul, boierii si bibilica cu toata familia ei, devenisera prieteni, si pana la urma, au fost impreuna sefi peste mari si tari.

Apropiindu-se insa, un nou seceris, matelotul incepu sa fie ros de ganduri. El voia sa fie singur sef, nu sa imparta puterea cu bibilica batrana. Intr-o dimineata, isi lua cainele de vanatoare si pusca, si pleca sa rezolve problema care nu-i dadea pace. Voia sa o gaseasca pe bibilica si pe puii ei si sa le faca felul. Asadar, intr-o dupa-amiaza de toamna, pe cand puii se jucau frumos cu tot felul de fabricute si regii de stat in miriste imprejurul prepelitei, aud o masina a SPP venind si oprindu-se in drumeagul de pe marginea lastarului. Au ridicat toti in sus capetele cu ochisorii incercanati de uischi cu red bull si ascultau.

Se auzeau latraturi de caini de vanatoare, zgomote de arme si voci de oameni. Puii n-au priceput; dar bibilica, fiind trecuta prin valtoarea vietii, a ramas incremenita. Scaparea lor era in lastarul de la Cotroceni, dar tocmai dintr-acolo venea vanatorul. Dupa o clipa de gandire, i-a poruncit fiului sau prostanac sa iasa in fata si sa-l infrunte pe matelot, cata vreme ea se duce sa se intalneasca cu boierii ca sa-si uneasca fortele si sa-l elimine pe matelot pentru totdeauna. Zis si facut. Puiul prostanac a iesit sa lupte cu matelotul, iar bibilica si-a pus in aplicare planul miselesc. Au starnit boierii intreaga suflare, cu vuiete si tunete impotriva matelotului. Cand acesta cadea jos, nu-l lasau sa se ridice, ci-l loveau iar si iar cu pumnul in gura si in plex. Se parea sortii se vor inclina din nou pentru bibilica si familia ei. Matelotul parea infrant, boierii pareau a triumfa din nou. Puterea lor vestita isi confirma faima.

Numai ca intr-o seara, se intampla ceva neasteptat, ceva de neconceput pentru biblica rosie. In ultima lupta a puiului prostanac cu matelotul, odrasla bibilicai parea ca il va infrange pe mariner care izbucnise deja in lacrimi. Fara a prinde nimeni de veste, cel mai mare si mai mare dintre boieri, il chema pe puiul bibilicai la palatul sau de clestar si-l injunghie direct in inima. Il lovi atat de tare, incat puiul se facu livid la fata, si incepu a se balbai ca o masina de treierat careia i-au sarit suruburile. Matelotul, surpins si el de acest avantaj, avu totusi timp sa-i mai dea lovitura finala prostanacului pui.

Trecu si vremea secerisului si matelotul deveni iar sef. Boierii o duceau si ei bine dupa ce, intre timp, se impacasera cu jupanul matelot. Bibilica era ascunsa in cuibul sau si nu mai indraznea sa iasa la lumina zilei dupa socul psihologic pe care il suferise. De undeva din departare, se mai auzea, inca, glasul pierdut al puiului prostanac, ce tragea sa moara. Nu ma lasati! Nu ma lasati!

Vantul bate, dar mai si razbate..

Vadim e ireal. E ireal de ipocrit. E un demagog inimaginabil. Eu nu spun ca nu erai obligat pe vremuri sa faci si lucruri pe care nu voiai sa le faci. Dar daca le-ai facut atunci, acum taci. Ia-ti o casa la tara, pune flori si ceapa, scrie carti, picteaza si stai tranquillo. Nu arata cu degetul comunistii si mafiotii, cand stii ca tu esti unul dintre cei mai mari comunisti si mafioti. See for yourselves:

Iliescu nu a lovit un copil cu pumnul in figura. El a chemat minerii

Basescu e departe de a fi o idee buna pentru functia de presedinte. Poate niciunul dintre cei care au candidat nu era aproape de ideea de presedinte de tara. Eu unul, am votat cu Remus Cernea. Macar el avea un program ecologist pt. viitor - natura fiind total ignorata in mintea (ingusta) a romanilor. Vom ajunge sa traim intre gunoaie, caini vagabonzi si turnuri de otel si sticla. In fine...

Cu toate ca Basescu e o idee proasta, il voi vota. Pesedistii sunt nevotabili, dpvd meu. Iata si de ce:




Jurnalul pensionarului bucurestean

Luni 20 iulie 2009:
Azi iar n-am putut sa dorm. M-am trezit cu noaptea in cap, pe la 5. Ma tot uit pe geam si ma plictisesc. Ei lasa, ca acusi e 8 si plec. Ma duc sa ma intalnesc cu Vasile, inginerul, in parc la Cismigiu. Bine, cu el ma vad la 9 jumate, dar pana atunci o sa ma plimb cu troleul. Decat sa stau in casa. Oricum, e gratis, macar atat sa primim si noi dupa o viata de munca. O sa o iau exact pe traseul pe care mi l-am facut aseara.

Marti 21 iulie 2009:
Am stat cu ochii pe tavan de la ora 3. Nu mai am somn. Ma doare si piciorul asta afurisit. Astept sa se faca dimineata sa ma plimb cu troleul. Azi ma duc mai tarziu. Ma duc cand pleaca lumea la serviciu si tinerii la facultate. Ma enerveaza atat de tare. Viata mea o ia la vale, puterile ma lasa, sanatatea nu mai zic, iar ei sunt atat de bucurosi, atat de nonsalanti. De parca nu s-ar fi intamplat nimic. Nu stiu ce as putea face ca sa le pun bete in roate.

Joi 23 iulie 2009:
Ieri nu am mai scris nimic, pentru ca am fost foarte ocupat. Dupa plimbarea de dimineata cu troleul, m-am intalnit cu domnul profesor Stefan Danilescu. Mare om, a fost sef la partid. Sta in centru, pe Carol. Daca mai tinea comunismul cativa ani, ajungeam si eu mai in centru. Dar l-au omorat nenorocitii astia, si uite-asa am ramas in Drumul Taberei. Eu ma bucur ca se circula greu din cauza aglomeratiei. Au ce si-au dorit. Nu tu numere cu sot sau fara sot si ratie la benzina. Ei au vrut democratie. Sa ajunga cat mai tarziu lumea la serviciu si la scoala. Sa sufere, sa fie dati afara. Sa-i doara si pe ei asa acum ma doare pe mine sufletul.

Vineri 24 iulie 2009:
Imi vine sa-i strang de gat. Au tot felul de cercei in urechi, in limba, in sparncene. Am auzit ca se pun chiar si in.... Daca as fi avut nepoti si ar fi aratat asa, ii omoram cu mana mea. Eu nu inteleg domnule... De unde atat depravare. Bun era partidul. Nu facea fiecare ce-l taia capul. Era disciplina, ordine, curat pe strada, frumos. Barbatii erau la camasa si cravata tot timpul. Mancare era atat cat aveai nevoie. Nu ca acum. Put galantarele de carne si nu ai cu ce sa o cumperi. Pai pe vremea lui Nea' Nicu am mers cu avionul la mare, la Mamaia. Si eram un simplu inginer. Acum nici cu taxiul nu imi permit sa merg. Au distrus tot magarii astia. Si pentru ce? Ca sa-si puna ei cercei in ....

Sambata 25 iulie 2009:
Sunt trist. Azi nu merge lumea la serviciu si nici tinerii la scoala. Nu am pe cine sa jenez. Nu ma mai pot bucura de fetele lor care se crispeaza cand se uita la ceas si constata ca au intarziat. Nu mai am cu cine sa ma inghesui la usa la iesire din troleu, doar doar ramane careva blocat si mai merge o statie. Sa intarzie si mai mult. Sa-l dea afara. Sa sufere si el asa cum sufar eu. Sa plateasca pentru crimele si pentru haosul "revolutiei" pe care au adus-o. Dar lasa, mai bine asa. Imi incarc bateriile si luni o iau de la capat cu si mai mare indarjire. Le-arat eu lor.

O Concluzie trista

Probabil fiecare dintre noi ne simtim la un moment dat in viata singuri, dezamagiti, pustiiti. Sau poate de mai multe ori. Din experienta stiu ca in acele momente de desertaciune psihica ne agatam de cele mai multe ori de obiecte din jurul nostru, pe care le posedam de multi ani. Ne gandim ca ele sunt singurele care ne accepta intr-adevar asa cum suntem. De aceea le iubim, le ocrotim si nu putem renunta la ele. Ele nu au prieteni, familie, rude. Nu au serviciu, hobby-uri si nici nu cer niciodata nimic. Se multumesc cu ce le dam noi.

Oamenii din juru-ti se schimba. Unii in rau, altii in bine. Oricum, la un moment dat in viata, simti ca incepi sa te indepartezi de ei, iar sentimentul se adanceste o data cu trecerea timpului. Dupa un timp, constati ca oamenii cu care esti prieten de 25 de ani sunt niste straini. Constati ca propria consoarta e o straina. Nici macar parintii nu te mai inteleg (asta in cazul in care te-au inteles intr-adevar vreodata). In acel moment cauti ceva stabil, de obicei un obiect, un catelus de plus, o carte, o fotografie,etc. Eu unul, ma uit pe geam si vad automobilul personal. Un saab 9-3 aero coupe. Nu intru in detalii de motor si modificari, pentru ca o ardem emotional acum. La prima vedere pare suparata. Pe mine. Se uita incruntat. E o iluzie. De fapt ma iubeste. Si e singura constanta din viata mea. Ei nu ii este rusine cu mine. Ma recunoste oricand, oricum as arata. Daca starea de sanatate ii permite (s-a mai si stricat de vreo 2 ori), ma duce oriunde ii cer. nu se supara ca o las afara in frig si in praf. Ma intampina cu ochi umezi a doua zi cand cobor sa ne plimbam impreuna. Nu se supara nici cand ma dau cu ea extrem. Nici macar cand fugaresc motociclistii prin Bucuresti. Se simte mandra atunci cand reusesc sa fug de politie sau cand le dau rusine taranoilor cu masini scumpe si manele la maxim. Orice as face ma iubeste. Si eu o iubesc. Desi nu vreau sa-i spun, ca sa nu-si ia lumea in cap, o iubesc sincer. Asadar am grija de ea, si de multe ori prefer sa fac rabat de la ceva ca sa o alint. Si am alintat-o cu multe pana acum. Ea insa, stie asta si imi e recunoscatoare de fiecare data cand ne intalnim.

Ai putea jura citind aceste randuri ca e o dragoste perfecta, sau ca eu sunt nebun. Sincer, nici eu nu stiu care dintre aceste afirmatii e mai aproape de adevar.

Scuti

Deunazi, lancezind trupeste insa cu mintea sloboda pe campii, il ascultam pe CTP intrebandu-l pe domnul Emil Hurezeanu in emisiunea lor de pe Realitatea TV care sunt virtutile romanilor de astazi. Domnul Hurezeanu, care rareori se lasa dezarmat, a dat-o din colt in colt si pana la urma nu a reusit sa numeasca macar trei calitati ale poporului roman de astazi. Se intelege de la sine ca este vorba despre virtuti colective, bineinteles, nu cazuri particulare, izolate, de oameni cu cap pe umeri si doua maini care au ajuns undeva pe spuza lor.

Desi pe moment nu am dat mare atentie, in surdina, situatia a inceput sa ma macine. Adica noi romanii nu avem si noi ceva al nostru cu care sa ne laudam? Nici macar un singur stereotip pozitiv? Elvetienii sunt punctuali, nemtii sunt precisi, francezii sunt romantici, italienii sunt eleganti, englezii sunt politicosi, etc. Noi cum suntem?

Noi suntem frustrati, obscuri, megalomani si lenesi. La noi multi beau apa de foame, dar au BMW in fata colibei, daca se poate si decapotabil, ca sa zbarnaie manelele (despre dusmanii imaginari) pe tot bulevardul. Romanii cred ca se pozitioneaza printre cei mai frustrati oameni din lume, dupa americani. Oamenilor le este rusine cu ei insisi, nu au invatat sa se accepte asa cum sunt. Toti vor sa para altceva decat sunt. Pana si taximetristii se cred gangsteri, iar daca intri in vorba cu vreunul, afli imediat ca are un prieten care face rost de telefoane mobile furate sau de alte nimicuri. Politistii care sunt platiti de populatie ca sa o apere de rau facatori se comporta ei insisi ca baietii de cartier imprumutand de la „smecheri” pana si mersul si vocabularul. Pana si agentii de la SPP injura ca niste birjari si sparg seminte la geamul Mercedesului clasa S, luat din bani publici. Presedintele se urca beat la volan in fata camerelor de vederi si nu ia nimeni atitudine. Toti functionarii publici, de la cel mai mic paznic pana la cel mai mare director fura. Fura pixuri, hartie igienica, hartie, mobilier, carburant, materiale de constructii, sute si mii de euro, fabrici intregi, tot ce se poate. Alti cetateni conduc masinile sub influenta alcoolului, dau peste altii care isi vad de treaba lor, ii omoara sau ii schilodesc, dar dau o spaga si scapa cu o amenda penibila. Medicii te lasa sa mori pe masa de operatie daca nu le daimacar o punga de cafea. Constructorii pun mai putin ciment in pereti si cade casa pe tine cand ti-e lumea mai draga. Mecanicii auto iti forjeaza masina si iti cer bani pentru piese noi, dar le lasa tot pe cele vechi pe masina. Vanzatorii te fura la rest, dupa ce iti raspund in sictir pentru ca i-ai deranjat din letargie. Boschetarii iti cer bani pentru locul de parcare pe trotuarul public, asta ca sa nu iti zgarie masina dupa ce pleci. Iar sirul poate continua la nesfarsit. Asta e Romania. O tara de „smecheri”, de bisnitari, de frecatori de menta cu figuri, de ipocriti moralisti. Dar cel mai rau cred ca e faptul ca suntem lenesi. Romanii vor sa stea degeaba si sa primeasca bani. Vor sa stea ca Moromete sa filozofeze inutil, dar contul sa se umple. Nu ne place sa invatam si ii dispretuim pe cei care prin munca ajung mai sus decat noi. Asta daca nu vine unul care a furat 4-5 ani in strainatate si isi face o firma, care prin spagi si invarteli ajunge sa detina cota mare de piata si sa sclavageasca pe proaspetii absolventi.

Pai cum sa nu plece Scuti in Anglia? Pai dupa 4 ani de liceu cu Olimpiade la Chimie castigate, 6 ani de Facultate de Medicina cu nopti la rand consumate in laborator si articole in publicatii de specialitate (neurologie), el ce sa faca? Sa fie rezident pe 12 milioane intr-un laborator insalubru? Sa culeaga firmiturile ramase in urma medicilor cu state vechi in industria spagilor? Pentru el, ca si pentru altii ca el, spaga si mizeria intelectuala sunt dezgustatoare. Pentru el singura solutie de a ajunge unde si-a propus inseamana sacrficiu. Inseamna sa lasi totul si sa pleci sa faci cercetare in Anglia, sa stai singur, fara prieteni, fara bani indeajuns, fara cineva care sa te astepte acasa. Bravo lui, pentru ca poate. Eu unul nu am avut indeajuns de multa vointa. M-am pierdut pe drum. Am ales sa castig bani, sa imi pun „burta la cale”, sa evoluez materialiceste. Dar simt ca banii pe care ii castig imi mananca sufletul pe dinauntru, ca un vierme. Dar cel mai rau e ca mi-e dor de scuti.

Intrebare

From: radu.radulescu@la-luna.ro
Subject: intrebare
Date: March 26, 2009 12:01:12 PM EET
To: relatii_publice@spp.ro


Buna ziua,

Doresc sa va pun o intrebare, in calitate de contribuabil, deci implicit de om din banii caruia va ridicati dumneavostra salariul in fiecare luna. Stiu ca potrivit Constitutiei Romaniei, toate persoanele sunt egale. Avand aceasta afirmatie in spate, va intreb, de ce de fiecare data coloanele oficiale opresc pe toti si toate, inclusiv ambulantele, ca sa faciliteze trecerea unor demnitari - adica oameni pe care noi i-am ales si pe care ii platim lunar, deci suntem un fel de angajatori ai lor, cum ar veni - si de ce nu pot sta in trafic, la fel ca noi toti ceilalti? Prin comportamentul lor, ni se sugereaza ca noi suntem multi si prosti, iar ei putini si smecheri. Chiar in aceasta dimineata am fost invectivat de o gorila spp semianalfabeta, dintr-un bmw cumparat din banii mei si ai celorlaltor contribuabili, pentru faptul ca nu am vrut sa ma urc pe trotuar, la trecerea coloanei oficiale. Normal, de ce eu sa astept in fiecare dimineata sa treaca ei, si ei sa nu astepte macar o data sa trec eu? Astept cu nerabdare un raspuns inteligibil, si nu un citat din articole de lege.

Va multumesc anticipat si va doresc o zi buna!


Radu Radulescu / Art Director
2, Maria Rosetti, Bucharest, Romania
tel: 021 2108040 / fax: 021 2108041
radu.radulescu@la-luna.ro
www.la-luna.ro

-------------------------------------------------------------------------------


From: relatii_publice@spp.ro
Subject: RE: intrebare
Date: March 31, 2009 2:18:46 PM EEST
To: radu.radulescu@la-luna.ro


a urmare a solicitarii dumneavoastra, va comunicam faptul că reglementarile privind circulatia pe drumurile publice a autoturismelor cât şi a pietonilor ţine cont de cerintele Uniunii Europene şi a Codului Internaţional Rutier.
• Conform Capitolului I, articolul 1 al Ordonanţei de Urgenţă nr. 195
din 12 decembrie 2002, circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor, pietonilor şi a celorlalţi participanţi la trafic, drepturile, obligaţiile şi răspunderile care revin persoanelor fizice şi juridice, sunt supuse dispoziţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă.
• Articolul 167 din Regulamentul de aplicare a legii sus menţionate
face referire la faptul că : „Se interzice pietonilor şi persoanelor asimilate acestora să se angajeze în traversarea drumului public când se apropie un vehicul cu regim de circulaţie prioritară care are în funcţiune semnalele specifice de avertizare luminoase sau sonore”. Totodată la articolul 6 din O.G.U. 195/2002, prin acordarea priorităţii înţelegem “obligaţia fiecărui participant la trafic de a nu continua deplasarea sau de a nu efectua orice altă manevră, dacă prin aceasta îi obligă pe ceilalţi participanţi la trafic care au prioritate de trecere să îşi modifice brusc direcţia sau viteza de deplasare ori să oprească”.
• În aceste situaţii conform art 37 alin 1 şi 2, PIETONILOR le sunt
interzise traversarea şi circulaţia pe carosabil până la trecerea vehiculelor respective.

Biroul Informare si Relatii Publice

Patronul parvenit (mitocanus actionaris)

Specie de nisa, cu istorie scurta, nu are preferintze zonale, dar se pare ca s-a concentrat mai ales in jurul marilor metropole. Exemplarele sunt nascute cu precadere in vremurile tulburi "ale lui piticu" (inainte de `89), de obicei in familii sarace si cu venituri medii. Principala caracteristica a acestor progenituri este dorinta de acumulare excesiva de bunuri materiale. Copilaria plina de dorintze neimplinite si de neputinta intelectuala de a performa intr-un anumit domeniu, i-a facut sa recurga mai apoi la tot felul de mismasuri. Cu banii astfel obtinuti si cu ajutorul celorlaltor componenti ai gintei (sunt foarte uniti), "si-a facut firma" unde ii sclavageste pe cei care nu au facut mismasuri ca el, fapt pentru care ii si desconsidera, spunand despre sine ca este "destept, nu inteligent".

Are impresia ca banii ii ofera si necesarul de cunostinte (pricepandu-se teoretic la orice) si vrea ca orice misca in firma lui (cumparatul de hartie igienica) sa fie aprobat de el. Singurul sau scop este acumularea. Este genul care considera ca exista o diferentza intre o vila si doua vile, de preferat in pipera. Se asociaza adesea cu pitipoanca de companie, dar pe care o transforma prin vizite repetate la shopping la Paris, Londra, Havana, Viena, etc intr-o specie noua, anume pitipoanca actionara. Ea tinde sa copieze de la mascul aspecte ca priceperea la orice, posesia absoluta a dreptatii si a adevarului, trasaturi care impreuna cu opulenta si cu mitocania innascuta fac din ea o specie fara dusmani naturali.

BrandManagerul retardat (Clientus decizionalus infantilus)

Specie moderna, aparuta in ultimii ani si care este raspandita strict in departamentele de marketing ale firmelor "facute de patronul parvenit". Este o specie matriarhala, 90% fiind femei. Este de cele mai multe ori absolventa de matematica, fizica, istorie, etc. - adica de institutie de invatamant care nu are nici o legatura cu publicitatea (domeniul in care activeaza). Fire sperioasa, dominata de patronul parvenit, nesigura de calitatile rasei sale (inexistente), folosita adesea ca si animal de companie de catre acesta, iar uneori ca animal de lupta si hartuire a sclavilor de pe plantatiile de idei (agentii de publicitate).

Si aceste exemplare tind sa copieze de la patronul parvenit trasaturi ca priceprea la orice si detinerea dreptatii si a adevarului. Astfel ele se pricep la grafica, typography, regie, fotografie, compozitie si multe alte ramuri ale publicitatii. Nu s epricep la DTP, fiind prea tehnic pentru niste firi creative ca ale lor. In mare se imparte in doua subspecii: nefutute si futute prea mult. Cele din prima subspecie au o infatisare grotesca, masculinizata, de cele mai multe ori supraponderala. Manifesta o foarte mare agresivitate si violenta, mai ales daca sunt contrazise sau daca se incearca furnizarea unor idei bune de carte altcineva catre ele. Dau foarte mare importanta graficii si copy-ului, trimitand de multe ori schitze detaliate ale proiectului aflat in desfasurare. Cele din a doua subspecie nu dau la fel d emulta importanta graficii si copy-ului, alegand insa cele mai safe variante. Stau mult la cafele si tigari, sucuri, de obicei prin mall, filozofand pe teme de comunicare si de layout, la care nu se pricep deloc (fiind tocilare imputite in facultate si ianintea ei). Se aseamana foarte mult cu pitipoanca de companie, fiind insa mult mai upgradata si cu o parere mult mai buna despre sine.

Are pretentii foarte mari in ceea ce priveste masculii, dar se reproduce fara scrupule cu patronul parvenit la care lucreaza, daca e nevoie, pentru pastrarea functiei sau pentru avansare. Ambele subspecii lupta pentru impresionarea patronului parvenit si pentru promovarea firmei acestuia, dar infantilitatea si habarnismul lor, nu fac altceva decat sa ingroape brandul respectiv.

Vine criza, bine-mi pare...

Eu nu cred in criza. Mi se pare foarte fabricata. E foarte dubios, cum dintr-o data, de la 12 noptea in ziua de revelion, toate fabricile dau chix, oamenii nu mai au ce manca, etc. A incercat un prieten sa-mi explice de unde si cum, ca in america bancile dadeau credite pana si animalelor de companie, etc , oamenii nu mai plateau inapoi, plm ....si uite domle asa s-a ajuns la criza.

In fine, ideea este ca rezultatele acestei crize sunt rele, pentru majoritatea semenilor mei (se pare ca nimanui nu-i pasa de faptul ca eu nu cred in criza). Zic pentru majoritatea, pentru ca sunt si unii carora criza le da motive de imbogatire. Le da motiv sa scada salariile, sa dea oameni afara, sa angajeze novici pe 2 lei, ca sa poata merge ei vara in africa la safari cu fameleonul. Veti spune: da, da...sigur, ai vreun exemplu? Zic: da. Am un exemplu chiar din domeniul in care cu multa nefericire activez - advertisingul romanex. Concret, e vorba despre mercury promotions. Acum, de criza, directorul executiv (care e la fel de scorztos precum ii e si numele), care e roman get - beget (adica genul acela care crede ca intre o vila in pipera si doua vile in pipera e vreo diferenta) si care nu se gandeste la oamenii saraci din africa si vietnam, i-a anuntat pe cei pe care el nu-i avea bine la suflet, ca nu-i mai vrea. Oameni care erau de mult acolo si care si-au petrecut o mare parte din viata pentru mizeria aia btl-ista. Oameni care plecau la 4 noaptea saptamani la rand, ca sa faca treaba. Chiar si pe directorul de creatie proaspat uns anul trecut, care e chiar bun, si care a adus si un premiu agentiei, il dau afara.Daca tot e criza, si trebuie dati oameni afara, de ce nu-i dam afara pe cei care sunt chiar slabi. Nu... noi ii pastram pe cei slabi cu care suntem prieteni, pe unii chiar ii promovam. Mai bine ii dam afara pe cei care sunt buni, dar de care nu ne place. Fac o paranteza patrata si spun ca eu mi-am dat demisia de acolo acum un an si ceva din cauza oamenilor slabi din client service, gen blonda, buna si cu ochelari, exact genul de fata dragutza, buna de dus acasa, dar cu care sa nu incerci sa vorbesti nimic, ca altfel iti moare (tie).

De ce acest val de concedieri? Eu cred ca stiu de ce. Ca sa poata cumpara cineva, stim noi cine, nu spunem ca nu mai are sens, "compania" la pret mic. Adica ii spunem irlandezului care a mai ramas ( ca celalalt - ala mai de treaba - si-a vandut actiunile din vara 2008, gici cui?) ca domle, compania e slaba, sta sa cada, uite, dam oameni afara, nu mai castigam pitch-uri, etc. E nasol domle, auzi, am o idee? Hai da-mi mie actiunile tale, ca si-asa nu prea mai ai ce face cu ele, ca ti-am zis, e nasol. Iti dau un ban acolo pe ele, cat am si eu, ca nah, e criza. Si cum ar veni, suntem amandoi multumiti. Eu te-am pacalit, tu ai luat teapa. Doamne-ajuta!

Poate ca e doar un scenariu, facut de mintea mea bolnava, dar faptele tind sa contrazica acest lucru. De ce din field nu sunt dati afara oameni? Pentru ca ei de fapt tin "financiar" compania. Si daca ar fi dati afara, situatia ar fi nasoala pebune, nu doar in carti. Daca e adevarat sau nu, e oricum mai putin important. Ce e important, e ca pana la urma in client service au ramas numai cei (de fapt cele) slabi. Ultimii care mai erau buni, ori au sters puina de buna voie, aoi au fost exilati de curand. Ma doare-n cot, daca e sa zic pe bune. Sa faca bors, doar ca mi s-a parut ca ar trebui sa scriu despre ceva care mi s-a parut flagrant de dubios, si care ma enerveaza pana la os (cand ma gandesc, nu tot timpul).