another big bang?





In ciuda avansului tehnologic pe care il traim cu totii zi de zi, avem multe intrebari mari la care inca nu exista un raspuns logic si demonstrabil (inafara de aberatiile cu dumnezeu si cu adam si eva). Nici minti luminate ca Stephen Hawking nu sunt siguri de raspuns.

Pe mine ma framanta o anumita problema. Anume, daca lumea, asa cum o stim noi ca luand nastere la Big Bang, e de fapt mai veche? Realitatile si mostenirile ideologice pe care ni le insusim sunt totul pentru noi. Presupunem ca undeva, acum milioane de ani, au existat dinozauri. Ca acum 2000 de ani a aparut un anume Iisus care a transformat lumea. Ca de atunci si pana azi lumea s-a upgradat si modelat continuu, iar viitorul va aduce progrese si mai mari, pe toate planurile.

Dar daca tota aceasta lume, asa cum o stim noi, e doar un ciclu? Sa presupunem ca acest ciclu dureaza cateva miliarde de ani, dupa care totul o ia de la inceput. Alt Big Bang, alt Iisus sau ce o mai fi, alte civilizatii, alt curs al istoriei, pe care nu avem cum sa-l stim, pe care nu putem nici macar sa ni-l imaginam. Adica daca la un moment dat, un asteroid loveste Pamantul si da nastere unui alt Big Bang? Sau poate din cauza incalzirii globale ne inecam cu totii si apoi formele avansate de viata vor disparea. Si din conditiile meteorologice care vor aparea, va avea loc o alta geneza? Un nou ciclu care se repeta o data la cateva miliarde de ani, dar pe care nu il constientizam pentru ca nu lasa urme? Daca toate razboaiele cauzate de religie si de lacomie sunt doar patetice, pentru ca oricum vom disparea si vor aparea altii care vor face aceleasi lucruri ca si noi? Sau poate nu...

Adica daca inainte de Big Bang a fost un alt Big Bang? Si altul si altul si tot asa? Si suntem doar niste furnici inconstiente? Si toata realitatea nostra e o laba, pentru ca se reseteaza periodic?

dumnezeu vs ficat

Dupa cum stim cu totii rolul ficatului este acela de a "distila" toate porcariile pe care le introducem noi in corp, de la alcool la shaorma, de la pastile si prafuri la friptura de porc. Fara ficat, dupa prima gura de bere, organismul intra in coma alcoolica si survine implacabil moartea. Ficatul ne tine in viata, consumand toate cacaturile si incercand sa dea drumul mai departe doar unor cantitati de toxine insuficiente pentru colapsul total al organismului (cel putin imediat).

Te duci intr-un bar, bei o sticla de whisky, intervine ficatul, distileaza, cand nu mai poate face fata trage semnalul de alarma, si incepi inevitabil sa vomiti - reactia alergica a organismului la intoxicatia cu alcool. Ti-e rau, te simti ingrozitor, dar scapi si peste ceva timp repeti cu o inconstienta bovina scena. Si scapi de fiecare data.

Dilema insa, consta in aceea ca evolutia ne-a dotat doar cu un ficat fiziologic, inglobat in sistemul digestiv. Ce ne facem insa cu spiritul? El de ce nu are ficat? Ce anume sau cine anume digera sentimentele, trairile, situatiile mizere cu care avem deaface in incursiunea temporara pe planeta albastra? Dumnezeu, mi s-a raspuns de cele mai multe ori. Problemele sentimentale, intelectuale, spirituale, existentiale si de orice natura, pana la urma, se rezolva la biserica prin ruga catre domnul.

Cum a doua zi dupa betie iei un alka seltzer si o ciorba de burta si esti ca nou, la fel si a doua zi dupa ce perechea ta se hotaraste ca nu mai simte nimic pentru tine, sau dupa ce tatal tau a fost spulberat de o masina pe trecerea de pietoni, bagi o ruga la domnul si esti ca nou. Atunci de ce se sinucid oamenii dupa ce sufera drame majore? De ce altii dau in balbaiala? De ce majoritatea se ineaca in alcool sau droguri sau mancare? Degeaba cazi in genunchi in fata lespezii reci de lemn si te rogi ca si cum n-ar mai exista ziua de maine. Dupa ce ruga se incheie esti tot distrus, cu sfletul gol si cu ochii inerti. Nu e ca la alka-seltzer. Nu e ca la ciorba de burta.Nu esti ca nou si nu iti doresti ca dupa cateva saptamani sa se repete scena. Nu, esti tot la fel ca si inainte de a te ruga. Distrus. Pana la urma te sinucizi sau cauti sa ineci amarul in alte moduri. Dupa cateva luni sau ani de suferinta si alcool (sau alte substante), pe care ficatul le-a suportat cu stoicism, incepem incet-incet sa ne revenim din socurile suferite. Asadar, pana la urma, tot ficatul ne scoate din mizeria spirituala in care ajungem la un moment dat. Fie ca ne inecam in tigari, alcool, droguri, mancare, sau lipici de pantofi. Ficatul ne scoate la lumina.

De asta eu cred in ficat. Ficatul e mai tare decat dumnezeu. Dumnezeu nu exista, e doar o inventie a celor cu ficatul prost.

Whom was Titanium Lions invented for

Titanium Lion este (pentru cei ce nu stiu) un premiu introdus in 2003 special pentru a recompensa seria de filme online (virale) conceputa de Fallon New York pentru BMW. Titanium Lions a fost creat, zic organizatorii, pentru acele lucrari care fac industria sa se opreasca si sa-si reconsidere calea pe care urmeaza sa mearga. Directorul de creatie si creierul campaniei este celebrul David Lubars, acum la BBDO. Mai multe detalii despre seria de filmulete gasiti aici. In 2005 BMW a oprit proiectul, care nu mai corespundea cu noua lor politica de cutting-costs. Acestea fiind spuse, enjoy za movies oameni buni (si rai).

Sezonul 1




















Sezonul 2












.


.

Alcoolul poate dauna grav integritatii fizice

O seara linistita de joi. Tocmai ma pregateam, impreuna cu prietena mea, sa ma uit la un film. Pana sa ma asez confortabil, o aud pe ea spunandu-mi:
- Nu te duci si tu sa iei doua beri? As bea o bere...
In mod normal nu m-as fi dus, dar fiind vorba de bere, am zis ca e ok, ma scrific... Ma imbrac, ies din casa si ma indrept spre coloane. Seara, singurul loc unde este deshis in zona Pietei Romane, este la buticurile infecte si super scumpe de la parterul blocului de la coloane.

Ajung la primul butic. O tipa de vreo 25 de ani inauntru, ma privea prin geamlacul de termopan. O intreb:
- Bere Gosser, aveti?
- Da...
- Vreau si eu patru!(am zis ca poate ni se face pofta sa mai bem o bere dupa prima)
- 36 de ron, zice tipa si imi impinge pe gemulet patru Guiness.
- Asta e Guiness, nu e Gosser, zic eu. Gosser e bere blonda.
- Guiness, Gosser, ce conteaza, atatea aere si pretentii dom'le, zice ea. Nu e tot bere?
- Deci aveti Gosser sau nu? zic eu.
- Nu dom'le, nu... Doar d-asta...

Ajung la a doua cosmelie. In fata mea un tip care tocmai coborase din masina, pe care o lasase pe avarii pe bulevard. Era evident ca se grabea. Il intreaba prin gemulet pe vanzator:
- Ice Tea de piersici aveti?
- Nu stiu, tre sa ma duc sa ma uit. Daca nu am, va dau de lamaie?
- Ia uiati-va, poate aveti...
Se ridica vanzatorul, se duce undeva in spate, la un frigider amplasat in scara blocului. Se aude, cu ecou, strigand:
- Nu am de piersici, va dau de lamaie?
- Nu, lasa, merci oricum, zise tipul si pleca alergand spre masina sa.
Ajung eu la rand. In mica si obscura vitrina amenajata in fata buticului, vazusem Tuborg Strong. In consecinta, spun:
- Doua Tuborg Strong, va rog si doua Becks.
- Nu am nici Tuborg Strong, nici Becks, zise el.
Eu, indignat:
- Pai cum, ca aveti in vitrina!!
- Ba bulangiule, ia du-te-n pula mea la metrou si ia-ti bere. Ce pula mea tot faceti atatea pretentii? Ba de piersici, ba nustiu ce... Da ce pula mea, tu crezi ca eu stau sa schimb sticlele in vitrina pentru toti fraierii? Du-te dracului!!! racni el.
Mie nu-mi venea sa cred ce am auzit. Nu stiam daca sa rad sau sa sparg geamul.
- Eu ti-am cerut bere si tu ma injuri. Cum vine asta?
- Du-te dracului la metrou!!!
- Ba, nu ma mai injura ca te fut in gura!! Ce pula mea vrei? racnii eu, bagand capul pe gemulet.
- Futu-ti mortii matii, suiera el printre dinti, apucand un par si iesind afara din chiosc. Ba bulangiule, iti crap capul. Te dai la mine?
- Ba tu esti bulangiu, zic eu in timp ce il imping. Sari la bataie cu parul pentru doua beri. Du-te-n pula mea cu berea ta... zic eu si ii intorc spatele. Chiar nu aveam chef sa ma trantesc pe acolo, pe jos, cu taranoiul rosu la fata. In spatele meu, un cuplu, care statea la coada:
- Draga, hai mai bine sa luam din alta parte!! Odata cu ei plecara si restul celor care mai erau la coada.

Ajung inapoi la primul butic. Acum era un tip ianuntru, pesemne ca tipa plecase.
- Becks aveti? intreb, fiind sigur ca se gaseste oriunde.
- Nu, zice el.
- Bine, atunci ce aveti? intreb eu resemnat.
- Ursus, zice el.
- Doua Ursus, zic eu, stiind ca e nasoala si amara si ca nu voi bea mai mult de una.
Omul se ridica si se duce la frigider, undeva tot in spate, in casa scarii blocului. Uitandu-ma cu atentie la el, vad ca langa frigiderul de Ursus, se vedea un frigider de Becks si parea a avea bere in el.
- Dar am vazut ca aveti Becks, zic eu cand imi aduce berile.
- Da, da "nu mai le" schimb, daca vreti le luati, daca nu, nu, zise el cu ciuda.

Platesc, iau berile si plec spre casa. Ajung cu berile, prietena mea ma vede:
- A... de ce-ai luat Ursus? E nasoala...

Conjunctura

DE RAZVAN ELISEI (CIOCAT)

"M-am intalnit ieri cu un bun prieten din copilarie cu care nu ma mai vazusem de mult timp. Am povestit de una de alta, de vietile noastre si de ale altor prieteni. Ma asteptam ca intalnirea cu el sa ma bucure si sa-mi mai umple din goluri, dar in schimb, am ramas cu un gust amar. Am ramas cu o accentuare a sentimentului de nedreptate pe care il simt in ultima vreme din ce in ce mai des.

Dar mai bine va povestesc. Tipul asta era un rebel de cand era mic. Mi-aduc aminte ca in prima zi de gradinita rasturnase biblioteca aceea mare cat un perete. Ridica fustele fetelor, se certa cu educatoarea si facea multe alte chestii care ii aduceau doua sau chiar trei buline negre pe zi. Sirul de “pozne” a continuat si mai tarziu, adaptandu-se varstei si vremurilor. In scoala generala nu putea lua premiul intai din cauza notelor de la purtare, care erau predominant 4 sau 5. In gimnaziu a fost exmatriculat de vreo doua ori, o data din cauza unei petitii catre inspectoratul scolar in care scrisese toate nedreptatile pe care le savarseau profesorii fata de noi (batai, remarci jignitoare, confiscarea anumitor obiecte). Nu era nicodata luat in excursiile clasei si nu era cooptat in nicio activitate de grup, profesorii refuzand uneori sa intre la ore daca era si el prezent. Mie mi se parea foarte cool ceea ce facea el, bineinteles eu neavand curajul sa fac asa ceva. Apoi, la examenul de admitere, a fost primul, cu cea mai mare medie (desi parintii lui au fost nemultumiti de unele dintre note). Liceul a continuat cu acelasi tumult din perioadele anterioare. Singura schimbare era ca intrase intr-o gasca de punkisti, impreuna cu care savarsea si mai multe acte neacceptate de catre societate. Oricum, toate aceste fapte ale lui nu ramaneau nepedepsite acasa. Copilaria lui a fost dominata de un tata care il agresa fizic in diferite feluri, dar mai ales psihic. De multe ori avea vanatai pe picioare sau pe maini in ziua urmatoare unei fapte necorespunzatoare savarsite. Mama lui era genul de mama comuna, care asista neputincioasa la distrugerea personalitatii si integritatii psihice a copilului ei de catre sot. Acest conglomerat familial l-a determinat in cele din urma sa aleaga calea sinuciderii, de doua ori. De fiecare data a fost salvat, dar semnalele de alarma trase de el prin aceste gesturi extreme, nu au ajuns nicaieri. Familia il trata in continuare ca pe o rusine.

Era foarte fericit cand intrase la Facultatea de Arte, la Iasi, dupa un an de munca si pregatiri. Anul intai a fost anul in care m-am departat foarte mult de el. Incepuse sa umble cu tot felul de persoane dubioase si baga in el tot felul de substante care ii faceau creierii praf. La un moment dat auzisem chiar, ca avea o relatie cu mama unui prieten la care locuia in gazda. Prietenul acela al lui ajunsese la puscarie un an mai tarziu, pentru o talharie, sau ceva. In fine... Cam de atunci nu prea mai stiu mare lucru de el. De aceea emotia intalnirii cu el a fost atat de mare.

Nu credeam vreodata ca ma voi intalni cu el in Piata Romana, in Bucuresti. Am avut o tresarire cand l-am vazut. O curiozitate brusca m-a napadit. Ardeam de nerabdare sa aflu ce a mai facut. Viata mea comuna si obisnuita avea o nevoie accerba de completare cu faptele unui om rebel, iesit din tipare. Spream sa-mi povesteasca ce proteste a mai pus la cale, ce nebunii a mai facut. Artistul nebun, neinteles, pe care il admiram uneori pentru curajul sau de a fi sincer in orice situatie, era acum in fata mea dupa mult timp, gata sa-mi dezvaluie ultimele sale aventuri. Eram gata sa acaparez tumultul vietii lui. Ceea ce mi-a povestit, insa, m-a lasat in aer. In locul acelor fapte rebele, revolutionare, iesite din orice tipar, am asistat la o insiruire de evenimente care semanau izbitor cu cele din viata mea de zi cu zi. Stateam brusc in fata unui om cu rate la banci, cu un loc de munca unde avea deaface cu tot felul de incompetenti si pe care il dispretuia, cu o relatie sentimentala semiesuata, cu masina pe care o tot ducea prin serviceuri si pe care nu mai reusea sa o repare. Stateam in fata unui om ale carui teluri erau sa-si poata plati chiria in luna urmatoare. Un om care spera sa aiba bani de ceva cadouri si de benzina pana acasa la noi, la Bacau. Cea mai mare realizare a lui era ca reusise sa-si cumpre cauciucuri de iarna....

Dupa intalnirea cu el simteam cum ceva foarte greu ma apasa pe crestet. Simteam ca speranta mea – ca intr-o zi voi reusi sa-mi depasesc conditia comuna in care ma zbat de ceva ani, era calcata in picoare. Un plans mut izvora undeva inauntrul meu. Acest om care mi-a dominat multi ani visurile, acest om despre care credeam tot timpul ca sigur a ajuns undeva unde eu nu voi putea ajunge, ca sigur picteaza gol prin vreun atelier si da cu tifla lumii din jur, mi-a naruit toate sperantele cum ca ar exista viata dincolo de conditia comuna. Eroul meu era mort, luat in sclavie de aceeasi societate care ma sclavagea si pe mine. Simteam o durere muta, dar nu pentru el, ci pentru mine, pentru faptul ca acum eram aproape sigur ca nu voi putea evada din “comun”, din “obisnuit”. Simt ca o mare nedreptate s-a savarsit. O nedreptate pe care, fiind un om comun ce sunt, nu voi avea curajul sa incerc macar sa o indrept. Gasesc imediat un vinovat pentru ceea ce simt. Il izolez si vi-l arat voua cu degetul. Conjunctura..."

Puiul de I Al. Bratescu Voinesti (versiunea politica)

Intr-o iarna, o bibilica rosie care venea de departe, tocmai din republica socialista Romania, s-a lasat din zbor in Piata Universitatii din Bucuresti, cu gandul ca poate gaseste un loc sa-si faca cuib. S-a apucat de lucru si dupa ce a dat ordine sa fie impuscate cateva sute de golani care faceau galagie si care se apropiau periculos de cuibul sau, s-a pus pe clocit. Toate pareau bune si frumoase, dar nu lunga i-a fost linistea ca se pomeneste iar cu niste vandali care ii pun in pericol cuibul construit cu atata truda. Aranjeaza la repezeala cu o colonie de gandaci sa ii rezolve pe vandali si sa readuca pacea, pentru ca ea sa-si poata vedea linistita de clocit.

Dupa ceva timp, in care nimeni nu i-a mai tulburat echilibrul, ce sa vezi? I-au iesit niste pui draguti, dar nu golasi ca aceia obisnuiti, ci burdusiti cu fabrici privatizate pe doi lei, functii publice si resurse cadorisite de la stat. De cate ori bibilica prindea cate o regie sau companie de stat neprivatizata, cum o lua in ciocul sau, o faramita in bucatele mici si ei, pic! pic! pic! cu cioculetele lor, o inghiteau numaidecat. Si erau cuminti si ascultatori si se plimbau numai primprejurul mamei lor, iar cand ea ii striga,se gramadeau repede langa ea.

Au trecut anii, puii au crescut mari, au facut la randul lor alti puisori, dar nu din aia golasi ci tot din aceia burdusiti cu acareturi din domeniul public. Bibilica era batrana, dar inca puternica. Nu mai putea totusi face fata vietii agitate de conducatoare, asa ca l-a pus in locul ei pe cel mai prostanac dintre pui, ca sa-l poata manipula ea din umbra. Si uite-asa viata isi urma cursul ei linear, ascendent pentru unii, descendent pentru altii (care nu se aveau bine cu bibilica). Ce mai incoace si-ncolo, pentru bibilica si familia ei era bine.

Dupa o vreme, veni timpul secerisului de voturi pentru presedintie. Bibilica, retrasa fiind din viata politica il dorea sef in locul ei, pe puiul cel mare, cel mai destept si mai frumos. Ca de obicei, totul mergea ca pe roate, numai ca la un moment dat, un matelot turmentat ratacit pe tarm, il prinse sub caciula sa pe puiul cel mare al bibilicai. Ce frica a tras cand s-a simtit strans in palma matelotului, numai el si cu mama bibilica au stiut. Ii batea inima ca ceasul cel din urma. Noroc cu niste boieri destoinici care au staruit cu rugaminti la matelot sa-l slobozeasca pe fiul bibilicii. Acestia erau niste boieri procopsiti peste noapte, ce fusesera ajutati de bibilica sa creasca mari, puternici si mai ales bogati. Erau stapani peste mari si tari, peste cele vazute, dar si peste cele auzite. Toate miristile cele bogate (in petrol si energeie) erau ale lor. La rugamintile acestora, matelotul s-a induplecat sa-l lase in pace pe puiul bibilicai, dar cu o conditie - sa fie el sef. Zis si facut. Oricum, de la aceasta patanie, matelotul, boierii si bibilica cu toata familia ei, devenisera prieteni, si pana la urma, au fost impreuna sefi peste mari si tari.

Apropiindu-se insa, un nou seceris, matelotul incepu sa fie ros de ganduri. El voia sa fie singur sef, nu sa imparta puterea cu bibilica batrana. Intr-o dimineata, isi lua cainele de vanatoare si pusca, si pleca sa rezolve problema care nu-i dadea pace. Voia sa o gaseasca pe bibilica si pe puii ei si sa le faca felul. Asadar, intr-o dupa-amiaza de toamna, pe cand puii se jucau frumos cu tot felul de fabricute si regii de stat in miriste imprejurul prepelitei, aud o masina a SPP venind si oprindu-se in drumeagul de pe marginea lastarului. Au ridicat toti in sus capetele cu ochisorii incercanati de uischi cu red bull si ascultau.

Se auzeau latraturi de caini de vanatoare, zgomote de arme si voci de oameni. Puii n-au priceput; dar bibilica, fiind trecuta prin valtoarea vietii, a ramas incremenita. Scaparea lor era in lastarul de la Cotroceni, dar tocmai dintr-acolo venea vanatorul. Dupa o clipa de gandire, i-a poruncit fiului sau prostanac sa iasa in fata si sa-l infrunte pe matelot, cata vreme ea se duce sa se intalneasca cu boierii ca sa-si uneasca fortele si sa-l elimine pe matelot pentru totdeauna. Zis si facut. Puiul prostanac a iesit sa lupte cu matelotul, iar bibilica si-a pus in aplicare planul miselesc. Au starnit boierii intreaga suflare, cu vuiete si tunete impotriva matelotului. Cand acesta cadea jos, nu-l lasau sa se ridice, ci-l loveau iar si iar cu pumnul in gura si in plex. Se parea sortii se vor inclina din nou pentru bibilica si familia ei. Matelotul parea infrant, boierii pareau a triumfa din nou. Puterea lor vestita isi confirma faima.

Numai ca intr-o seara, se intampla ceva neasteptat, ceva de neconceput pentru biblica rosie. In ultima lupta a puiului prostanac cu matelotul, odrasla bibilicai parea ca il va infrange pe mariner care izbucnise deja in lacrimi. Fara a prinde nimeni de veste, cel mai mare si mai mare dintre boieri, il chema pe puiul bibilicai la palatul sau de clestar si-l injunghie direct in inima. Il lovi atat de tare, incat puiul se facu livid la fata, si incepu a se balbai ca o masina de treierat careia i-au sarit suruburile. Matelotul, surpins si el de acest avantaj, avu totusi timp sa-i mai dea lovitura finala prostanacului pui.

Trecu si vremea secerisului si matelotul deveni iar sef. Boierii o duceau si ei bine dupa ce, intre timp, se impacasera cu jupanul matelot. Bibilica era ascunsa in cuibul sau si nu mai indraznea sa iasa la lumina zilei dupa socul psihologic pe care il suferise. De undeva din departare, se mai auzea, inca, glasul pierdut al puiului prostanac, ce tragea sa moara. Nu ma lasati! Nu ma lasati!